Politicienii români alături de liceele din Basarabia-Republica Moldova

Platforma Unionistă Acțiunea 2012 a trimis invitații către toți parlamentarii românipentru a le solicitaparticiparea la campania “Adoptă un liceu din Basarabia”. Ea va avea loc la începutul lunii septembrie, atunci când instituțile de învățământ din Republica Moldova își încep activitatea. Acestă campanie reprezintă un semnal puternic adresat românilor de dincolo de Prut și va contribui la apropierea celor două state românești.

Implicarea în  campanie ar demonstra faptul că parlamentarilor români le pasă de soarta tuturor românilor, nu numai de a celora care îi votează. Este extrem de important ca oamenii de acolo, în special copiii, să vadă cine reprezintă România. Și ce ar fi mai reprezentativ, decât o acțiune cât de mică a oamenilor din fruntea statului român?

Un parlamentar care vine la primul clopoțel dintr-un liceu, adresând cuvinte calde, spuse din suflet, alături de un gest de bunăvoință  reprezentat printr-o donație de cărți sau alte activități ce ar crea o legătură strânsă între statul român și copiii neamului românesc din Basarabia. Activitățile ce urmează a se desfășurate, vor fi stabilite de comun acord între noi, parlamentari și instituția de învățământ.

Să fim mai buni, să sperăm la un viitor comun al celor două maluri ale Prutului și să începem prin a face fiecare câte o contribuție pentru acest ideal. Campania “Adoptă un liceu din Basarabia” este un semnal care spune că ne pasă și vă invităm cu mare plăcere să fiți parte din acest proiect. Ea presupune stabilirea unor legături de durată între un parlamentar de la București și un liceu de acolo, participarea simbolică la primul sunet din acea instituție, ce va avea loc la 1 septembrie sau alte tipuri de activități.

De asemenea, în cazul în care respectiva instituție de învățământ va avea nevoie de ajutor din partea statului român, să aibă un punct important de sprijin prin prisma influenței parlamentarilor români.

Vrem să apropiem cât mai mult românii de români, de aceea, „Adopta un liceu din Basarabia”.

http://actiunea2012.ro/4411.html