Militari din Republica Moldova la parada de 1 decembrie de la Bucureşti

Militari din Franta, Polonia, Turcia, SUA si Republica Moldova vor participa luni la parada de 1 Decembrie, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii Nationale (MApN), colonel Constantin Spinu, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, pentru prima data participa la parada militari din Republica Moldova.

“Un numar de 2.700 de militari vor defila cu tot ceea ce au ei mai frumos, cu 280 de mijloace tehnice. Vor fi si 40 de aeronave, speram sa ne lase vremea sa le putem vedea si pe ele, vor fi militari din tari straine care si-au trimis detasamente la defilare: Franta, Moldova, Polonia, Turcia si SUA. Republica Moldova se afla pentru prima data la aceasta parada. Vor fi si surprize pe care le-am pregatit in ceea ce priveste tehnica, sunt colegii nostri de la Regimentul de Garda care au pregatit un exercitiu foarte frumos de manuire al armamentului de infanterie, va fi un spectacol frumos si dupa foarte multa vreme suntem in Piata Constitutiei, locul nostru traditional de defilare fiind Arcul de Triumf”, a afirmat sambata Spinu, cu prilejul repetitiei generale pentru parada.

El a precizat ca la eveniment au fost acreditati o mie de jurnalisti.

La randul sau, purtatorul de cuvant al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), subcomisar politie Monica Dajbog, a spus ca la parada vor participa 600 de angajati ai ministerului cu 100 de mijloace tehnice din dotare.

“Din dispozitia vicepremierului Gabriel Oprea, MAI participa cu efective ale Jandarmeriei, Politiei de Frontiera, ale IGSU, dar si cu studenti de la Academia de Politie si in premiera cu elevi de la Scoala de Agenti de Politie de la Campina. MAI va fi reprezentat in total de aproape 600 de oameni. In ceea ce priveste tehnica, participam la parada militara cu peste 100 de mijloace, dintre acestea autospeciale folosite in misiunile de zi cu zi, motociclete, ambarcatiuni, trei elicoptere si un avion SMURD”, a spus purtatorul de cuvant.

Ea a precizat ca parada va fi deschisa de un elicopter al MAI, care va purta drapelul national.

Monica Dajbog a precizat ca pe langa efectivele mobilizate pentru parada din Capitala si tehnica aferenta MAI va asigura si masurile de ordine publica la nivel national.

“Avem mobilizati peste 25.000 de politisti si jandarmi care sa asigure masurile de ordine publica in intreaga tara”, a mai spus Dajbog.

Potrivit locotenentului Catalin Chirca, purtator de cuvant al IGSU, la parada Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta va participa cu tehnica ‘cea mai performanta’ din dotarea pompierilor romani, precum si cu un detasament format din pompieri care incadreaza echipajele de stingere a incendiilor, echipaje de la urgente medicale, chimice, specifice tipurilor de risc pe care le gestioneaza.

“Elementul de noutate din cadrul paradei va fi reprezentat de membrii de cautare-salvare urbana acreditate pentru a desfasura misiuni sub egida ONU din cadrul unitatii speciale pentru situatii de urgenta. Un alt element de noutate care va fi prezent si care va incanta publicul prezent va fi reprezentat de echipajul canin care va defila pe o auto-senilata in care se va afla si cainele Lucky special antrenat pentru executarea d emisiuni de cautare-salvare”, a mai afirmat Catalin Chirca.

“Cu ocazia zile nationale efective ale Politiei Romane vor participa la manifestarile si la ceremonii de comemorare si de depunere de flori. De asemenea, la parada nationala care va avea loc pe 1 Decembrie vor participa politisti si tehnica din dotare. Politia Rutiera va fi reprezentanta prin zec motociclete marca BMW, autoturisme marca Volvo, Porsche, Dacia Duster, autospeciale marca BMW de insotire a a coloanelor oficiale si nu in ultimul rand autoturismele marca Dacia MCV”, a afirmat comisar Andries Cristian de la Inspectoratul General al Politiei Romane (IGPR) Directia Rutiera, prezent sambata la repetitie.

http://www.hotnews.ro/